Tratamentul cataractei la Suceava

Ce este cataracta

Este afecțiunea în care lentila din interiorul ochiului (cristalinul) își pierde transparența. Din acest motiv, lumina e împiedicată să intre în ochi, iar imaginile care se formează nu sunt clare. De cele mai multe ori, cataracta se dezvoltă lent și poate afecta un ochi sau pe amândoi. Cel mai frecvent, cataracta apare după vârsta de 60 de ani, dar poate apărea la orice vârstă, chiar și de la naștere.

Factori de risc

În timp s-au identificat câteva cauze care duc la apariția cataractei: boli genetice, infecții intrauterine, traumatisme în zona ochilor, boli oculare, după operații oculare, ca reacție la medicamente, iradierea, expunerea la soare, diabetul zaharat, glaucomul, vârsta înaintată iar unele studii consideră că expunerea la noxe, fumatul și consumul excesiv de alcool pot contribui la apariția bolii.

Semnele cataractei

La început, cataracta modifică dioptriile: vedem mai bine de aproape și mai rău la distanță. În consecință, crește și frecvența cu care sunt schimbați ochelarii. Apoi apare senzația de ceață, și nu mai vedem bine nici cu ochelarii. Este posibil să vedem dublu, iar când lumina e puternică putem ajunge să vedem foarte slab sau halou in jurul sursei de lumină. Culorile ajung să ni se pară șterse iar în formele avansate ale bolii, pupila devine albă.

Ai observat orice modificare a vederii? Mergi la oftalmolog pentru un consult oftalmologic. Diagnosticul cataractei se pune în urma consultului de specialitate.

La începutul bolii, e de ajuns modificarea ochelarilor. Când aceștia nu mai sunt suficienți, singurul tratament este cel chirurgical. Din fericire, nu e dureros, durează puțin iar rezultatele sunt, de cele mai multe ori, foarte bune (pacientul vede perfect).

Prevenție

Poartă ochelari de soare care blochează razele ultraviolet B (UVB) atunci când ești afară.

Mănâncă fructele și legumele, conțin vitamine și minerale și contribuie la menținerea sănătății ochilor, reducând riscul de a dezvolta cataracta.

Evită să fumezi și să consumi excesiv alcool.

Mergi anual la un consult otalmologic. Nu contează clinica pe care o alegi, important e să ai grijă de ochii tăi!

Cataracta la Suceava, o discuție cu unul dintre medicii Medoptic

Clinica Medoptic are tradiție în operarea cataractei, iar Dr. Anca Trifina este unul dintre medicii cu cea mai multă experiență în această intervenție.

În decursul carierei dumneavoastră ați observat un specific local în cazul cataractei?

Cataracta nu are specific local și nu se diferențiază în funcție de aria geografică. Pacienții cu vârstă înaintată fac cataractă, dar se pot adăuga și factori de mediu și caracteristici individuale ale pacientului, care pot declanșa boala.

Există cifre la nivel național din care să rezulte câte cazuri anuale sunt pe fiecare județ?

Numărul de bolnavi la nivel național și local nu este cunoscut, boala fiind subdiagnosticată datorită adresabilității scăzute la medic a populației vârstnice. Ce se cunoaște în momentul de față este numărul de intervenții la nivel național – în jur de 90.000 intervenții/an.

E adevărat că românul merge la medic abia în cel de-al doisprezecelea ceas? Cum e în cazul cataractei?

Pacienții cu permis de conducere și persoanele active se adresează primii datorită scăderii acuității vizuale. Din păcate pacienții vârstnici se prezintă târziu la medic, cu forme avansate de boală, când pierderea vederii nu le mai permite o viață normală.

Cataracta e o boală care afectează, în general, persoanele mai în vârstă. Cum ne convingem părinții și bunicii să meargă la medic?

În primul rând trebuie să le explicăm că e nevoie să se adreseze devreme la medic în cazul oricărei scăderi a vederii. De asemenea trebuie informați de evoluția bolii și posibilitățile de tratament. Cel mai bine este ca aceste discuții să aibă loc cu medicul oftalmolog, după confirmarea diagnosticului și stabilirea împreună cu pacientul a planului terapeutic.

Care sunt pașii pe care îi urmează un pacient de la diagnostic la operație și din nou la o viața normală?

Odată ce se stabilește diagnosticul de cataractă, pacientul trebuie să decidă cât de repede se programează pentru intervenția chirurgicală. Înainte de toate se recomandă efectuarea unui consult cardiologic și prelevarea unor analize uzuale de sânge.

Împreună cu medicul oftalmolog curant se alege apoi tipul de cristalin artificial ce urmează a fi implantat la finalul operației, în funcție de patologia oculară asociată dar și de dorințele pacientului. De aceea se recomandă efectuarea unor măsurători specifice în momentul consultației oftalmologice.

Operația se efectuează sub anestezie topică și durează 20 minute. Pacientul pleacă acasă cu un pansament ocular și revine a doua zi pentru primul control postoperator. Atunci primește tratamentul cu picături pe care îl va urma 3 saptamâni, până la controlul postoperator final.

Vederea se recuperează începând cu prima zi, când se dă pansamentul ocular jos. Urmând câteva reguli simple de igienă locală și evitare a efortului fizic intens, pacientul revine la viața cotidiană în câteva zile de la intervenția chirurgicală.

La Clinica Medoptic timpul de așteptare de la momentul diagnosticului până la ziua operației durează între 2 și 4 săptămâni. Practic, în decurs de o lună, pacientul poate reveni la viața normală cu o vedere sănătoasă.

Click Here to Leave a Comment Below

Leave a Comment: