Despre cataractă

Cataracta reprezintă opacifierea cristalinului, aflat în spatele irisului, care funcţionează ca o lentilă transparentă din interiorul ochiului şi care focalizează lumina spre retină pentru obţinerea unei imagini clare.Cataracta poate afecta cristalinul în întregime sau doar o parte din acesta. Cataracta reprezintă principala cauză a pierderii vederii la adulţii cu vârsta de peste 55 ani.Citeste mai mult

Dezlipire de retină

Dezlipirea de retină este o afecţiune oftalmologică care dacă nu este depistată şi tratată la timp poate duce la orbire. Dezlipirea de retină reprezintă apariţia unui spaţiu între cele două foiţe ale retinei şi anume: stratul intern (neuroepiteliu) şi stratul extern (epiteliul pigmentar), în care pătrunde un lichid, numit lichid subretinian. Deobicei apare la un singur ochi, însă există situaţii în care poate fi bilaterală, caz în care afectează ambii ochi. Dezlipirea de retină se poate produce şi din cauza îmbătrânirii retinei, la persoane cu vârstă peste 50-60 ani. Un risc crescut de apariţie al acestei afecţiuni este şi la persoanele cu un istoric familial de dezlipire de retină.Citeste mai mult

Vicii de refracţie

Viciile de refracţie apar atunci când ochiul nu este capabil să focalizeze imaginea pe retină. Ele nu se pot trata, însă pot fi corectate cu ochelari sau cu lentile de contact. Mai există o modalitate de corectare a viciilor de refracţie şi anume chirurgia refractivă. Operaţia este făcută cu laser şi reduce dioptriile, astfel se scapă de dependenţa de ochelari sau lentile de contact. În general viciile de refracţie sunt transmise genetic, însă există şi situaţii în care această patologie apare şi la copiii al căror istoric familial este negativ. Viciile de refracţie sunt: miopia, hipermetropia şi astigmatismul.Citeste mai mult

Degenerescenţa maculară

Degenerescenţa maculară legată de vârstă sau senilă, mai este cunoscută ca şi DMS sau DMLV şi aşa cum îi spune şi numele, este influenţată de vârstă şi afectează zona de maximă acuitate vizuală, macula. Macula este partea din retina care provoacă claritatea vederii pentru citit, şofat şi alte activităţi ce necesită o vedere central excelentă. Degenerescenţa maculară este cauza principală a orbirii în rândul persoanelor de peste 55 de ani.

Factorii de risc ai degenerescenţei maculare sunt: predispoziţie familială, vârsta peste 55 ani, fumatul, expunerea la lumină puternică, diabetul zaharathipercolesterolemia.Citeste mai mult

Glaucomul

Glaucomul produce atrofierea nervului optic, îngustarea câmpului visual şi pierderea progresivă a vederii. Dacă nu se tratează, duce la orbire. Glaucomul se caracterizează prin creşterea tensiunii intraoculare şi scăderea acuităţii vizuale. Glaucomul poate exista şi la tensiune oculară normală. Glaucomul este a doua cauză a orbirii la nivel mondial. Această afecţiune poate să apară şi la copii, dar cel mai frecvent apare la persoanele de peste 40 de ani. Un studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că 80 de milioane de oameni suferă de glaucoma, iar peste 4 milioane de oameni sunt orbi datorită glaucomului. În România se estimează că sunt peste 150.000 de cazuri de glaucom.Citeste mai mult

Despre ochii roşii si ochiul uscat

Ochiul roşu este o afecţiune des întalnită, comună, cu care pacientul se prezintă la medical de families au la oftalmolog. De cele mai multe ori acesta este un simptom al conjunctivitei, nefiind grav şi poate fi tratată. Există cazuri grave, însoţite de durere acută.Citeste mai mult

Obstrucţia canalului nazolacrimal

Lacrimile ajută la curăţarea şi lubrifierea globului ocular. Ele sunt produse de glandele lacrimale şi sunt conduse prin ducte lacrimale de la globul ocular la piramida nazală. După lubrifierea ochilor, lacrimile se scurg prin două orificii aflate în colţul interior al pleoapelor inferioare şi superioare.  De acolo lacrimile se scurg în nas prin canalul nazolacrimal şi acesta este motivul pentru care ne ,,curge nasul” atunci când plângem.Citeste mai mult

Despre traumatismele oculare si eroziuni corneene

De multe ori oamenii se confruntă cu accidente casnice sau la locul de muncă, involuntare, care se scondează cu eroziuni corneene, plăgi conjuntivale, corneene sau corpi străini intracorneeni, metalici sau nemetalici (plastic, sticlă). Aproximativ 1 din 20 de consulturi oftalmologice este pentru traumatism ocular.Citeste mai mult